Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Central Europene, si-a luat aseara la revedere de la post, intr-o companie selecta, dar intr-o atmosfera incordata. Discursul sau de adio face o trecere in revista a rolului jucat de institutia pe care a condus-o, aduce un elogiu monedei unice si a rolului jucat de aceasta in primul deceniu al secolului XXI, certifica data la care a inceput criza pe batranul continent si formuleaza un diagnostic, lasand succesorului sau, Mario Draghi, misiunea de a descoperi o reteta corecta, daca nu a insanatosirii, macar a supravietuirii economiei europene in formula euro si pe coordonatele Uniunii. Criza a inceput la 9 august 2007. Ce s-a intamplat atunci? A fost ziua in care piata imprumuturilor pe termen scurt a inghetat. BNP Paris Bas a decis sa suspende trei dintre fondurile sale de investitii. Decizia avea sa fie prima dintr-un intreg lant al slabiciunilor; institutiile bancare au cazut sub un puternic efect de domino, in ciuda eforturilor guvernelor, ale BCE, FED sau ale altor entitati de a stopa declinul. Ce a urmat, se stie: prabusirea Northern Rock in Marea Britanie, scandalul Jerome Kerviel la Societe General, executia sumara a Bearn Sterns pe Wall Street. Sa tinem cont de faptul ca toate aceste evenimente au avut loc cu un an inainte de prabusirea colosului financiar Lehman Brothers. De atunci pana astazi nicio politica de redresare n-a functionat cu adevarat, tot ceea ce s-a putut face pana acum a fost evitarea colapsului generalizat, perspectiva care nu e nici acum exclusa definitiv din scenariile posibile. Sau, cum a spus Trichet aseara, intr-o incercare de definire a crizei, “Not a crisis like many we have known over the last 50 years. Not like the first oil shock of 1973 or the second oil shock of 1980. Not an event like the sovereign debt crisis of the 1980s and beginning of the 1990s. Not like the Asian crisis or the dotcom bubble bursting in the early 2000s. Since August 2007, we have experienced a crisis of a new kind. A global phenomenon that has no equivalent since World War II, in its nature and dimension. For the first time since 66 years, the epicentre of the global crisis was the financial system of the advanced economies.” La noi criza a venit abia la sfarsitul lui 2008. Niciun semn de pana atunci nu a atras atentia autoritatilor de la Bucuresti ca treaba e groasa. Nici guvernatorul, nici premierul de atunci, nici presedintele nu au iesit public sa spuna: fratilor, gata cu imprumuturile, cheltuiti mai putin, dramuiti-va bine resursele, mai asteptati putin daca vreti sa va luati o casa, nu dati 150 de mii de euro pentru un apartament cu trei camere in Militari, ca nu veti mai putea suporta dobanda, aveti grija la francul elvetian! Nimeni n-a scos o vorba. Si, la sfarsitul lui 2008, cand concernul austriac Voestalpine a anuntat ca din cauza crizei financiare si a nesigurantei crescande pentru dezvoltarea economica, amana pentru 2009 decizia privind construirea unui mega-complex siderurgic in Romania, Bulgaria, Turcia sau Ucraina, abia atunci Romania a admis ca ar putea fi afectata de recesiunea mondiala. Insa, la o luna si jumatate dupa acest anunt, pe distinsii nostri politicieni ii asteptau alegerile parlamentare, urmate un an mai tarziu de europarlamentare si prezidentiale. Ani electorali, in care s-a cheltuit intr-o veselie, de criza urmand sa ne ocupam mai tarziu. Si am ajuns aici. Connecting the dots, ca sa-l citez pe raposatul Jobs, in ziua in care a inceput criza, pe 9 august 2007, iata ce aparea in Observator Cultural: Carmen Musat ( o doamna pe care o respect profund) publica sub titlul “Natura umana, mereu in actualitate” cateva citate din Manulul bunului politician al lui C. Banu, aparut in 1937. Anumite lucruri nu se schimba niciodata:
“Ca si astrele, lichelele sint de toate marimile. Sint lichele marunte, pierdute in pulberea anonimatului. Te izbesti de ele la fiecare pas. Te lingusesc, se gudura, primesc cuvintul brutal si dispretuitor ca o binefacere, te cuceresc prin persistenta, prin nedemnitate si servilism. Va sufla vintul interesului intr-alta parte? Nu numai te vor parasi, dar te vor scalda in talazuri de birfeli si te vor lovi fara niciun fel de crutare. Sint si lichele importante, stralucind prin personalitatile de mina intii. Afiseaza sentimente si virtuti cardinale. Nu le lipseste cultura, uneori nici talentul.”
“Orice conducator are ceva din sufletul unui tiran. De aceea si confunda interesul public cu propriile lui interese, iar in jurul lui nu poate suferi nici o superioritate, a inteligentei ori a inimii. (DLXXV)
Despotismul e forma ce convine sufletului colectiv. De aceea se si poate mentine. (DLXXXVII)
In politica esti ceea ce pari nu ceea ce esti. Sextus trece drept o mina de fier; e fricos ca un iepure. Quintus se bucura de reputatia unei vaste culturi; n-a cetit decit romane politienesti. Lucius are faima unui extraordinar tragator de sfori; sforile lui sint odgoane. Cu cinstea e la fel. Nu cei care trec drept onesti sint cei mai putin verosi. (DCXC)
Poporul nu numai tolereaza, dar inca aplauda orice minciuna si orice violenta. Cu o singura conditie: sa i se asigure piinea cea de toate zilele. Si cit mai din belsug. Caci asa cere idealismul burtii. (DCCXC)”
Revenind in actualitatea imediatului si la discursul lui Trichet de aseara, in atmosfera tensionata de care va vorbeam, sub imperiul gasirii unei solutii urgente pentru Grecia si cu sceptrul PIGS-ului deasupra capetelor, deja fostul presedinte BCE isi exprima speranta ca, in ciuda impredictibilitatii fara precedent a evolutiei crizei, Europa va gasi o solutie, pentru ca ramane pe maini bune. “Whatever the future holds, you can be sure that the ECB Governing Council will continue to be faithful to its primary mandate and that the ECB, together with the Eurosystem, will continue to be an anchor of stability and of confidence.” Din nou connecting the dots, eu cred ca nu institutiile europene singure vor reusi sa ne reaseze pe un curs ascendant, ci noi insine, ca europeni, va trebui sa renuntam la ceea ce C. Banu numea idealismul burtii si sa reevaluam misiunea mostenita de la fondatorii Uniunii. Sau, cum spunea Jean Monnet, „Noi nu coalizam statele, ci unim oamenii „.
