STRĂINUL
În mine crește un străin ciudat,
Când palid și cărunt, când scelerat.
Aruncă din cufăr veștminte prea strâmte,
Gonește din carne emoții și vintre,
Mă sperie ziua șoptindu-mi dorințe,
Mă bântuie noaptea urlând neputințe.
Străinul ciudat care-mi crește în trup,
Hrănindu-și vigoarea din cuiburi de cuc,
Împrăștie pulberi de astru caduc.
Adulmecă răni și adoarme porniri,
Reflectă în mine trecute-amăgiri,
Se unduie-n carne pornind în asalt
Asupra-mi cu arme de vânăt cobalt.
Se-ntâmplă ceva imposibil de-oprit,
Ceva care ține de sens, de zenit,
Ceva care pare că nu are leac,
Oglinzi tulburate de luciu beteag.
Un vis mai puțin, o trecere surdă,
Culoare vetuste spre clipa imundă,
Un ins invizibil, crestându-mi pe frunte
Aduceri-aminte în riduri mărunte.
Ciudatul străin este rudă de sange.
Mă poate opri, nu mă poate înfrânge.
Căci arma secretă ce-mi apară chipul
Esti tu, e iubirea ce dă-napoi timpul.
