Pelerina albastra a lui Len. Și a noastră.
Pelerina albastră învelește un umăr,
In rotund univers de cedări, fără număr,
Un peron pentru cei ce alungă-ntr-o gară
Garnituri de poveri care trec într-o doară.
Când te-ai dus să te cauți, când te-ai dus să te afli,
Te-ai aflat sau în hăuri afundatu-te-ai sacru?
Dublul meu, furul meu, în ventriculi și atrii
Ai știut că substitui mocirla cu teatrul?
Ai știut că iubirea și minte și uită?
Ai știut că un cuplu e sfânt, nu e sultă?
De-ai știut toate-acestea sau de n-ai știut toate,
E egal, inegal – ce târziu este, frate!
Ce moment fabulos de iluzii uscate!
Ce devreme, ce sunet studiază cantate…
Anyway, ce trecut! Pelerina e veche.
Fața ta e ridată, Suntem încă pereche.
Eu si tu respirăm molecule duale
Urmarind siluete în conjuncții astrale.
Eu iți scriu toate aste ca să știi că mă bântui,
Dublul meu din zări faste care cânți să mă mântui.
Dublul meu din zări-unghiuri care-ascultă Iocaste.
Mă găsi-vei aici, în ținuturi mai vaste.
Mi-ai citit gindurile ?
Frumos !