Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2010

Nu voi spune ca inainte era mai bine, indiferent cat de rau mi-ar fi acum. Frigul, foamea, disperarea, vorbitul in soapta, discursul cu subinteles, repartitia, canalul, demolarea bisericilor, umilinta, miile de femei condamnate la moarte de avortul ilegal, partidul in tot si in toate, cravata de pionier, carnetul de utecist, infierarea cu manie proletara, datul din umeri, fuga din tara, resemnarea, toate acestea si multe altele pe care le-am incuiat in arhivele memoriei, nu le-am uitat. Paradoxal, citeam mai mult, desi nu gaseam carti, discutam mai mult, desi libertatea de expresie era cenzurata, invatam mai serios, desi manualele erau ciuntite de episoadele neagreate. Dar nu eram liberi. Din pacate nu ne-am recuperat corect. Nu ne-am construit un drum coerent. Nu ne-am vindecat. Si asta ma doare. Nu ne-am recunoscut vina. Nu suntem onesti, suntem tributari. Continuam sa inchidem ochii si sa-i deschidem doar pentru o portie mai consistenta de circ.  Nu producem, nu cream. Aproape ca nu judecam. Evolutia noastra e lenta, invers proportionala cu forta revoltei. Nu trecem proba andurantei. Si cu toate acestea, eu nu, niciodata, nu voi spune ca inainte era mai bine. Pentru ca n-a fost!

Read Full Post »

Fugind de canicula, de oboseala, de stirile despre Madalina Manole, de temerile de fiecare zi…

Incercand sa ma regasesc, sa-mi ascult bataile inimii…

Impreuna cu cei dragi…

Fara televizor, fara calculator, fara telefon…

Si m-am intors. Sunt aici.

Fotografii de C. impreuna cu noul aparat foto.

Read Full Post »

Rar, dar rar, rarissim citesti ceva asemanator! Un articol semnat de redactorul sef al unei gazete. Cititi si va minunati!

  • 14 iul 2010
  • 5563 afişări

// Ce poţi să faci în astfel de momente? Să taci sau să spui ceva. Sunt două feluri în care îţi poţi exprima tristeţea.

Mai întâi, tăcere:

………………………………………………………

………………………………………………………..

Şi acum, să spunem ceva, orice, să depăşim acest moment paralizant. E dificil de făcut afirmaţii, mai la îndemână sunt întrebările. Fată dragă, cum să alegi moartea la 43 de ani, când păreai înfloritoare şi plină de viaţă? De ce să-ţi faci cadou de ziua ta un litru de otravă, când cei dragi se pregăteau să-ţi cânte „La mulţi ani”? De ce să laşi fără mamă copilaşul pe care ţi l-ai dorit atâta timp şi pe care Dumnezeu, într-un târziu, ţi l-a dăruit? De ce…? De ce…? De ce…?

„Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Nu mă mai simt frumoasă” – aşa ai scris în ultimul mesaj al vieţii tale. Şi asta ai spus-o tu, Mădălina Manole, „fata cu părul de foc”, „fata dragă” a milioane de români… Te-ai înşelat cumplit, iar preţul este îngrozitor. Înainte de a lua o decizie atât de crudă, de ce nu ţi-ai întrebat soţul, copilaşul, apropiaţii, colegii, fanii? Ţi-ar fi spus cu toţii: Mădălina, nu ai dreptate!

Apropo: e plină lumea de Babe-Cloanţe, dar niciuna nu se sinucide pentru că nu se simte frumoasă… Şi bine face, fiindcă graniţa dintre viaţă şi moarte nu e trasată de aspectul fizic. Doar Dumnezeu poate decide când, cine, cum, când…

Tu, Mădălina, ai ales să te substitui lui Dumnezeu. Ai decis să mori la 43 de ani, deşi aveai în faţă, poate, alţi 43 de ani. Ai obosit… Spuneai, recent, că „atunci când devii populară, când te ştii iubită, nu-ţi mai aparţii”. Pentru această maladie, oboseala, există remedii şi pe Pământ, nu doar în Cer. De exemplu, te retragi departe de lumea dezlănţuită. Gata cu studiourile, cu scena, cu publicul, cu televiziunea. Gata cu interviurile şi cu bârfele mondene. Te înfrăţeşti cu natura, creşti porumbei şi vorbeşti cu copacii, dar trăieşti! Şi trăieşti, poate, mai profund decât pe vremea gloriei de pe scenă…

În loc de adio, o strofă pe care acum o fredonează şi îngerii:

„Fată dragă, nu fi tristă,
Fiindcă e păcat,
Fără lacrimi nu există
Dor adevărat…”
Fată dragă, erai tristă…

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: