Sunt producator de stiri de foarte multi ani. Nici nu vreau sa-i numar. Prin ecranele aflate in regiile de emisie pe unde am lucrat au trecut mii, daca nu zeci de mii de transmisii in direct. Prin telefon, live-uri, invitati, oameni cu povesti fabuloase, interesante sau dramatice, oameni de care poti fi mandru sau de care ti-e rusine, romani acasa, romani afara si straini de aiurea. Am ascultat oameni cu dureri, cu realizari sau cu pozitii, discursuri oficiale cu mize importante si relatari simple ale imediatului trecator, anunturi ale unor decizii cruciale sau dimpotriva. Ce sa va mai spun, de toate. Am vazut barbati si femei in toate posturile si imposturile posibile, vorbind pe toate vocile, cand mai onest, cand mai corupt, cand ezitant, cand inflexibil. Am coordonat vizite de Papi si dezastre naturale, carnagii pe sosele si rapiri din Serai, am fost la pupitru cand au cazut turnuri si cand s-au intronizat presedinti. Am ascultat glasuri de copii, fanfare americane si rafale de tun. Dar parca niciodata, niciodata in toti acesti ani, nu mi-a venit sa plang in regie. Astazi am trait-o si pe asta. Colegele mele Antonia Ionita si Angela Barsan se lupta cu nametii in Buzau si Vrancea. Alaturi de ele haituiesc ca apucatii colegii nostri operatori, Doru Ionita si Petru Todirut. Ca sa ne tina la curent cu ceea ce se intampla acolo, oamenii astia nu mai au casa, nu mai au odihna, mananca pe apucate si bat zeci de kilometri zilnic prin frig, prin vant, prin disperare. Pentru ei, nimic neobisnuit. Asta e profesia. Fac asta de foarte mult timp si o fac bine. Inteleg evenimentele si extrag esentialul. In dimineata asta ne-au vorbit despre iarna si despre conditia umana. Despre oboseala salvatorilor si despre efortul lor supraomenesc. Nu stiu care dintre ele a spus la un moment dat ”sunt epuizati, au muncit mai mult decat isi poate inchipui cineva, au uitat ca sunt pana la urma oameni”. Este pentru prima oara, cred, cand asist la un elogiu atat de sensibil si de profund omenesc al unui soldat in slujba spatiului public, gazetarul, adresat camarazilor de arme: jandarmi, politisti, ambulantieri, pompieri si militari. Dupa ce vorbesti despre oameni, despre naturi dezlantuite, despre responsabilitati si iresponsabilitati, despre incercari, esecuri si planuri, despre viata noastra, asa cum este ea de fapt, nu se poate sa nu te lasi atins de ceea ce se intampla in jurul tau. La finalul transmisiei Angela a oftat si a tacut. Ce-ar mai fost de spus la inceputul unei noi zile pe frontul iernii? Si acel oftat a trezit in mine un sentiment de recunostinta fata de acesti profesionisti care nu uita in misiune ca suntem… pana la urma oameni. Nu as fi publicat aceste randuri (pe care le-as fi scris oricum colegilor mei intr-o formula privata) daca astazi aceasta profesie aflata intr-un grav derapaj al valorilor n-ar fi primit o noua palma. CNA a sanctionat Antena 1 cu doar 10 minute de intrerupere a emisiei pentru mizeria incalificabila din emisiunea lui Capatos. Capatos insusi si-a justificat mizeria invocand misiunea jurnalistului de a chestiona fisurile din aparatul de securitate al fostului premier in numele interesului public. Interesul public cere adevar si pluralism. Si acest amestec greu de obtinut este accesibil doar celor care cred in cultura, daruire, onestitate si patriotism. Antonia, Angela, Doru si Petru nu pot fi niciodata vecinii lui Capatos in aceeasi geografie profesionala. Colegii mei au alti colegi. Intreba daunazi la televizor Alessandra Stoicescu ce-ar putea sa faca presa pentru ca oamenii sa nu mai ajunga in situatia Buzaului si Vrancei de astazi. Ii raspund eu, pentru ca o cunosc demult si stie ca n-o fac cu rautate ci cu o infinita tristete: ar putea sa inceapa prin a spune adevarul.
Read Full Post »
Codruta Marinescu's Blog 