Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Oameni’ Category

Antonia, Angela, Doru si Petru

Sunt producator de stiri de foarte multi ani. Nici nu vreau sa-i numar. Prin ecranele aflate in regiile de emisie pe unde am lucrat au trecut mii, daca nu zeci de mii de transmisii in direct. Prin telefon, live-uri, invitati, oameni cu povesti fabuloase, interesante sau dramatice, oameni de care poti fi mandru sau de care ti-e rusine, romani acasa, romani afara si straini de aiurea. Am ascultat oameni cu dureri, cu realizari sau cu pozitii, discursuri oficiale cu mize importante si relatari simple ale imediatului trecator, anunturi ale unor decizii cruciale sau dimpotriva. Ce sa va mai spun, de toate.  Am vazut barbati si femei in toate posturile si imposturile posibile, vorbind pe toate vocile, cand mai onest, cand mai corupt, cand ezitant, cand inflexibil. Am coordonat vizite de Papi si dezastre naturale, carnagii pe sosele si rapiri din Serai, am fost la pupitru cand au cazut turnuri si cand s-au intronizat presedinti. Am ascultat glasuri de copii, fanfare americane si rafale de tun. Dar parca niciodata, niciodata in toti acesti ani, nu mi-a venit sa plang in regie. Astazi am trait-o si pe asta. Colegele mele Antonia Ionita si Angela Barsan se lupta cu nametii in Buzau si Vrancea. Alaturi de ele haituiesc ca apucatii colegii nostri operatori, Doru Ionita si Petru Todirut. Ca sa ne tina la curent cu ceea ce se intampla acolo, oamenii astia nu mai au casa, nu mai au odihna, mananca pe apucate si bat zeci de kilometri zilnic prin frig, prin vant, prin disperare.  Pentru ei, nimic neobisnuit. Asta e profesia. Fac asta de foarte mult timp si o fac bine. Inteleg evenimentele si extrag esentialul. In dimineata asta ne-au vorbit despre iarna si despre conditia umana. Despre oboseala salvatorilor si despre efortul lor supraomenesc. Nu stiu care dintre ele a spus la un moment dat ”sunt epuizati, au muncit mai mult decat isi poate inchipui cineva, au uitat ca sunt pana la urma oameni”.  Este pentru prima oara, cred, cand asist la un elogiu atat de  sensibil si de profund omenesc al unui soldat in slujba spatiului public, gazetarul, adresat camarazilor de arme: jandarmi, politisti, ambulantieri, pompieri si militari. Dupa ce vorbesti despre oameni, despre naturi dezlantuite, despre responsabilitati si iresponsabilitati, despre incercari, esecuri si planuri, despre viata noastra, asa cum este ea de fapt, nu se poate sa nu te lasi atins de ceea ce se intampla in jurul tau. La finalul transmisiei Angela a oftat si a tacut. Ce-ar mai fost de spus la inceputul unei noi zile pe frontul iernii? Si acel oftat a trezit in mine un sentiment de recunostinta fata de acesti profesionisti care nu uita in misiune ca suntem… pana la urma oameni. Nu as fi publicat aceste randuri (pe care le-as fi scris oricum colegilor mei intr-o formula privata) daca astazi aceasta profesie aflata intr-un grav derapaj al valorilor n-ar fi primit o noua palma. CNA a sanctionat Antena 1 cu doar 10 minute de intrerupere a emisiei pentru mizeria incalificabila din emisiunea lui Capatos. Capatos insusi si-a justificat mizeria invocand misiunea jurnalistului de a chestiona fisurile din aparatul de securitate al fostului premier in numele interesului public. Interesul public cere adevar si pluralism. Si acest amestec greu de obtinut este accesibil doar celor care cred in cultura, daruire, onestitate si patriotism. Antonia, Angela, Doru si Petru nu pot fi niciodata vecinii lui Capatos in aceeasi geografie profesionala. Colegii mei au alti colegi. Intreba daunazi la televizor Alessandra Stoicescu ce-ar putea sa faca presa pentru ca oamenii sa nu mai ajunga in situatia Buzaului si Vrancei de astazi. Ii raspund eu, pentru ca o cunosc demult si stie ca n-o fac cu rautate ci cu o infinita tristete: ar putea sa inceapa prin a spune adevarul.

Read Full Post »

Drum bun, Diana!

La oameni, dincolo de aparente salajluiesc dimensiuni. Bunatatea, generozitatea, empatia sau curajul si reversele lor. Si altele. Uneori simultan, in masuri diferite, amestecate, paralele. Timpul le traverseaza, cartile le altereaza, muzica le transforma, intalnirea cu ceilalti oameni le modifica. Unele se amplifica, altele se usuca, e un proces lent si ireversibil, pe care din cand in cand il simtim. Eu il simt astazi, 3 august 2011. Pentru ca, daca ma gandesc la asta, prezenta gandurilor ii face simtita lucrarea. Sunt incarcata de schimbarile incontrolabile prin care trec. Si care se intampla, uneori, sa nu fie tocmai ale mele. Alteori, ca acum, mi-e frica sa nu ma schimonoseasca, sa nu ma deturneze de pe adevaratul drum pe care inca il caut.  De aceea, in ultima vreme, fiecare carte pe care o citesc si fiecare om a carui prietenie o impart sunt alegeri facute cu maximum de prudenta. Si, de fapt, cand vorbesc despre drumuri de acest tip si alegeri de acest tip ma gandesc la Diana.  Si implicit la mine. Diana pleaca. (mai mult…)

Read Full Post »

Ieri am avut o intalnire memorabila, cu scriitorul, eseistul si ganditorul Pascal Bruckner. Cu aceasta ocazie am cunoscut si echipa minunata de la editura TREI. Una peste alta, o zi de neuitat. Poze acum, detalii later:

Trebuie sa ii multumesc Laurei Nureldin. Nu doar pentru traducere, ci pur si simplu pentru cum e ea.

Am avut si o echipa de exceptie: Grasu si Cristi Oprea cameramani, un electrician – scriitor, sunetistul foarte atent si responsabil si nu vreau sa-i uit pe cei doi colegi ai nostri care ne-au condus… cu masina. Dintre care unul singur e Uscatu. N-am poze cu el, dar imi fac!

Voi posta mai multe fotografii pe facebook. Ma intorc la Grasu, ca el a fost ochiul intregii intamplari.

Browserul blogului ma agaseaza teribil. Nimic  nu stirbeste insa bucuria! Interviul integral, in curand pe TVR Info!

Read Full Post »

Despre moarte ca revedere

de Mircea Ivanescu

1.
sigur ca nu este adevarat. murind
nu revezi pe nimeni – moartea este un val lung
care te poarta cu ochii închisi – si te leagana –
si la început e un somn, si pe urma o uitare –
si pe urma timpul îsi pierde orice înteles,
este numai o liniste care se întoarce asupra ei însesi
cu un singur ecou – si acela e-un nimb,
ca flacara lumânarii – si pe urma lumina
îsi pierde orice înteles – si pe urma tacerea
îsi lasa deoparte întelesul – si suspendat
în ceva care nu mai are vreun înteles – si nimic pe urma, nici
descarnarea de întelesuri, plutirea în nimic,
cu scheletul nefiintei, gura în gura,
nu mai exista. pe urma nu mai este nici un pe urma
dar nici vreun acum, si nu mai este nici moarte.
(mai mult…)

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: