Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Poeziile mele’ Category

Pelerina albastra a lui Len. Și a noastră.

Pelerina albastră învelește un umăr,
In rotund univers de cedări, fără număr,
Un peron pentru cei ce alungă-ntr-o gară
Garnituri de poveri care trec într-o doară.

Când te-ai dus să te cauți, când te-ai dus să te afli,
Te-ai aflat sau în hăuri afundatu-te-ai sacru?
Dublul meu, furul meu, în ventriculi și atrii
Ai știut că substitui mocirla cu teatrul?
Ai știut că iubirea și minte și uită?
Ai știut că un cuplu e sfânt, nu e sultă?
De-ai știut toate-acestea sau de n-ai știut toate,
E egal, inegal – ce târziu este, frate!
Ce moment fabulos de iluzii uscate!
Ce devreme, ce sunet studiază cantate…

Anyway, ce trecut! Pelerina e veche.
Fața ta e ridată, Suntem încă pereche.
Eu si tu respirăm molecule duale
Urmarind siluete în conjuncții astrale.

Eu iți scriu toate aste ca să știi că mă bântui,
Dublul meu din zări faste care cânți să mă mântui.
Dublul meu din zări-unghiuri care-ascultă Iocaste.
Mă găsi-vei aici, în ținuturi mai vaste.

Read Full Post »

Mă răspândești…

Mă răspândești arghezian
Ca o mireasmă-ntr-o pădure,
Candid produs cartezian
Plutind în emisfere pure.

Articulez în dialect
Rotiri în timpuri acordate
Unde trecutul e perfect
Și diatezele dorm toate.

Imaterială și senină
Ca un colind lansat în spații,
Adulmec urme de lumină
Cântând în caste intonații.

Apoi, când psalmul țipă dur
Rostogolindu-mă-n genune,
Cu trupul rană,  ca un fur,
Mă-nfig în trupul tău secure.

Read Full Post »

Strainul

STRĂINUL
În mine crește un străin ciudat,
Când palid și cărunt, când scelerat.
Aruncă din cufăr veștminte prea strâmte,
Gonește din carne emoții și vintre,
Mă sperie ziua șoptindu-mi dorințe,
Mă bântuie noaptea urlând neputințe.
Străinul ciudat care-mi crește în trup,
Hrănindu-și vigoarea din cuiburi de cuc,
Împrăștie pulberi de astru caduc.
Adulmecă răni și adoarme porniri,
Reflectă în mine trecute-amăgiri,
Se unduie-n carne pornind în asalt
Asupra-mi cu arme de vânăt cobalt.
Se-ntâmplă ceva  imposibil de-oprit,
Ceva care ține de sens,  de zenit,
Ceva care pare că nu are leac,
Oglinzi tulburate de luciu beteag.
Un vis mai puțin, o trecere surdă,
Culoare vetuste spre clipa imundă,
Un ins invizibil, crestându-mi pe frunte
Aduceri-aminte  în riduri mărunte.

Ciudatul străin este rudă de sange.
Mă poate opri, nu mă poate înfrânge.
Căci arma secretă ce-mi apară chipul
Esti tu, e iubirea ce dă-napoi timpul.

Read Full Post »

Cântec – descântec

Am simţit  că-i acolo, ne  pândeşte tăcut,

Că aşteaptă să-nceapă ceva neînceput,

Că-i destul o greşeală  şi e totul pierdut

Am ştiut. Şi-am decis. Este timpul să uit.

 

M-am uitat împrejur, era totul pustiu,

Era ceaţă în jur, gol rotund, pământiu,

Tu dormeai. Eram singură. Mai era ceva, ştiu,

O senzaţie rece că-i târziu. Prea târziu?

 

E momentul, e toamnă, este frig? S-a sfârşit?

Este-o  vină,  aceasta de-a iubi infinit?

Bun,  chiar uit.  Uit adânc, uit abis,

Într-un  calcul al spaţiului suprapus şi închis.

 

Uit şi urlu prelung,  din rărunchi de mistreţ,

Un semnal de atac către-nalt, călăreţ,

Mă provoc la duel, mă îmbraci în măreţ

Unde eşti? Tu exişti? Are totul un preţ?

 

Am tras aer în piept, mă ridic şi mă lupt

Pregătită s-aştept  sau să urc. Crunt, abrupt.

Pregătită să tac sau să cad în genune.

Aştept doar un răspuns ori un semn,  o minune…

 

De fapt, tot ce-i aici e un cântec-descântec

De dureri, de deochi pentru suflet si pântec.

 

 Dac-aş ştii că te pierd, n-aş risca.

Fă orice! Fă orice,  dar rămâi  lângă inima mea!

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: